Încă de la origini, omul a fost pasionat de fabricarea de unelte, descoperiri și invenții. Aflându-se în centrul activităților, omul și-a dat seama că trebuie să se deplaseze pentru a continua să evolueze, iar la scurt timp a inventat roata.
Cum și când a apărut prima bicicletă?
La sfârșitul secolului XVIII, contele Mede de Sivrac a inventat celeriferul, un vehicul destinat transportului individual, fapt ce marca începutul reducerii distanțelor. Acesta era greoi, din lemn și nu dispunea de pedale și nici de un sistem de direcție și frânare. Trebuia să îți folosești forța proprie pentru a-l pune în mișcare. Nu era cel mai eficient mijloc de transport, însă parcurgeai distanțele mult mai rapid.
Câțiva ani mai târziu, mai precis în anul 1817, baronul german Karl Drais von Sauerbronn a inventat „Laufmaschine” sau „mașina de alergat”, pentru a se deplasa pe proprietatea sa imensă. Mașinăria era construită din lemn, avea ghidon, însă nu dispunea de pedale sau sistem de frânare. Dacă știai să îți faci vânt și să îți împingi picioarele în pământ, o puteai muta din loc.
Anul 1865 a fost marcat de apariția velocipedului, precursorul bicicletei, cu pedalele fixate direct pe roata principală. În termeni populari, velocipedul era cunoscut drept „bone shaker” (scuturător de oase). Această invenție era din lemn, iar ulterior a fost îmbunătățită cu o bandă de metal, astfel încât să îi sporească rezistența. Pe lângă aceste „funcționalități” și dacă mai luăm în calcul și străzile pavate cu pietre, ne dăm seama că strămoșii noștri nu aveau o călătorie tocmai plăcută.
Următoarea invenție (1870) avea un design atipic, în sensul că roata principală, pe care erau fixate șaua și pedalele, era mai mare, spre deosebire de cea din spate, care era mult mai mică. Se pare că acest model a avut succes, fiind foarte apreciat în rândul publicului. Totodată, costul de achiziție era destul de mare, respectiv echivalentul unui salariu mediu pe 6 luni al unui muncitor. Această mașinărie a fost denumită oficial bicicletă.
Bicicleta și nevoia de velodrom în România
Pentru cei care se întreabă când a apărut prima bicicletă în țara noastra, ei bine, se pare că în anul 1886. Personalitățile de renume precum N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea și Al. Macedonski se numără printre primii locuitori ai Bucureștiului care au folosit bicicleta, ca mijloc de transport. Pe măsură ce nevoia și cererea pentru biciclete au crescut, în secolul XX, atât designul, cât și funcționalitățile au cunoscut numeroase progrese. Oamenii nu mai foloseau bicicleta ca pe un simplu accesoriu la modă, ci au început să-și descopere pasiunea pentru competițiile sportive, iar cursele pe velodrom erau cele mai în vogă.
În prezent, România nu are un velodrom funcțional, o pistă special amenajată pentru cursele de biciclete, unde să se antreneze pasionații de ciclism și sportivii de performanță. Acesta este motivul pentru care, atât antrenamentele, cât și campionatele naționale de velodrom au loc la vecinii noștri, în Plovdiv, Bulgaria.
Să nu uităm însă că în România, de-a lungul timpului, s-a construit un velodrom la Galați în anul 1923, la inițiativa lui Ernst Flacs, președintele clubului ciclist Galați, în anul 1926 la Brăila – velodrom din pământ cu lungimea de 400m, în anul 1930 un velodrom pe locul unde se află acum Complexul Sportiv Dinamo, reconstruit din beton în 1948 și modernizat în anul 1958. Totodată, este consemnată amenajarea unui velodrom la Craiova, unde au apărut pentru prima dată cursele de contratimp specifice velodromului modern.
Acum avem din nou motive să visăm la un velodrom având în vedere că actualul Ministru al Tineretului și Sportului este Carol-Eduard Novak, ciclist paralimpic rutier și de pistă, medaliat cu aur în 2012. Ca să amplificăm și mai mult nevoie de velodrom nou în România, vrem să reamintim și de victoria ciclistului reșițean Daniel Crista, care în 2020 a obținut prima medalie de bronz, la ciclism pe velodrom în ultimii 80 de ani. Aceste realizări sunt cele care ne fac să privim cu încredere viitorul ciclismului.
Pentru țara noastră, un nou velodrom ar însemna o oportunitate unică de a găzdui competiții sportive la nivel internațional, o șansă de a spori turismul, și mai ales, ar putea fi un loc de antrenament atât pentru amatori, cât și pentru sportivii de performanță. Ar fi ideal ca în fiecare oraș mare din țară să avem câte un velodrom, astfel încât cicliștii să nu fie nevoiți să facă naveta de fiecare dată.
Voi ce părere aveți despre velodrom, ca alternativă la sala de sport? Nu-i așa ca este mai safe în contextul actual generat de pandemie? O investiție într-un velodrom nou, în această perioadă, chiar și în acest scop, ar fi un plus de valoare.
Așa cum spunea și președintele Federației Române de Ciclism, Nicolae Plugaru, „dacă aviatorii au aerodrom, șoferii au autodrom, călăreții au hipodrom, atunci cicliștii din România trebuie să aibă velodrom”.
